Centrul Neuroatipic: Model design pentru neurodiversitate

Copiii și tinerii diagnosticați cu tulburare de spectru autist trebuie să beneficieze de astfel de spații cu design, cromatică și arhitectură adaptate.

Prin manipularea design-ului mediului, putem manipula acel input senzorial atât de important.

Arhitectura este responsabilă pentru crearea unor spații care să se potrivească nevoilor tuturor tipurilor de utilizatori, să propună soluții derivate din concepte contemporane, spații inteligent proiectate și construite, tehnologii și materiale eco-friendly. În ciuda acestei mari incidente a autismului, arhitectura de specialitate nu este incă foarte bine conturată, există studii individuale, articole și conferințe pe această temă însă nu s-au elaborat linii directoare de proiectare arhitecturală.

Desigur, că pentru orice temă de arhitectură, partea de cercetare și documentare înaintea conturării conceptului arhitectural, este extrem de importantă și va include toate specificitățile care țin de nevoile clientului. Această cercetare fiind dezvoltată de biroul care conturează tema de arhitectură/conceptul, reprezintă un efort individual, dar, în elaborarea ei se va ține cont de rezultatele publicate sau alte lucrări precedente pe aceeași temă.

În acești ani se lucrează la dezvoltarea unui cadru preliminar de ghiduri de proiectare arhitecturală pentru persoanele din spectrul autist. Se speră că acestea vor oferi o bază pentru dezvoltarea în continuare a standardelor de design specifice autismului și ne vor duce cu un pas mai departe către spații mai favorabile pentru persoanele cu autism.

Un aspect important în desfășurarea etapelor de cercetare și mai apoi în implementarea și difuzarea rezultatelor acestora este finanțarea, un subiect despre care Magda Mostafa are urătorul comentariu, foarte real și pentru societatea românească.

Cea mai mare provocare, la fel ca în majoritatea cercetărilor, este finanțarea.

Acest subiect se află – unde cred că se află multe dintre inovațiile generațiilor noastre viitoare – la intersecția multor discipline: și anume cercetarea mediului construit, cercetarea autismului, cercetarea mediului, educația, promovarea nevoilor speciale, design accesibil și incluziune. Ai crede că acest lucru îți va multiplica șansa de a primi finanțare. Din păcate, de cele mai multe ori, îți împarte șansa – cel puțin într-o țară care are fonduri de stat minime pentru cercetare națională în comparație cu SUA. De exemplu, o mare parte din finanțarea pentru autism astăzi este pentru cercetarea medicală, ceea ce proiectul arhitectural nu este. O mare parte din finanțarea pentru educația în autism este destinată dezvoltării curriculumului și intervențiilor de terapie – nu pentru mediul construit.

Conform unui articol din 2013 aparut in Archdaily, Magda Mostafa, doctorand la Universitatea din Cairo, a primit o temă interesană: proiectarea primului centru educațional pentru autism din Egipt. Arhitecta și-a asumat sarcina de a cerceta designul pentru persoanele cu autism, sigură că va găsi în curând linii directoare și coduri de accesibilitate care să o orienteze in procesul de proiectare (la urma urmei, se estimează că aproximativ unul din 88 de copii se încadrează în spectrul autismului). Dar nu exista nici o documentare specific.

Așa că în 2002 a început să înființeze studii pentru a strânge dovezile de care ar avea nevoie pentru a veni cu propriile linii directoare, un studiu pe care l-a finalizat în 2008 care a fost „printre primele studii de design pentru autism care au fost prospective nu retrospective, au un grup de control și au măsurat factorii cuantificabili într-un mod sistematic”.

De la acele începuturi incerte, Mostafa s-a poziționat ca unul dintre cei mai importanți cercetători din lume în designul autismului. Cea mai recentă lucrare a ei, rezumată în „An Architecture for Autism”, cel mai descărcat articol al jurnalului IJAR din 2012, prezintă cea mai recentă realizare a lui Mostafa: Autism ASPECTSS™ Design Index, atât o matrice care ajută la ghidarea designului, cât și un instrument de evaluare „pentru a nota adecvarea pentru autism a unui mediu construit” post- ocupare.

Autism ASPECTSS™ Design Index prezintă 7 criterii/probleme de proiectare care au fost indicate, prin interviuri, focus grupuri, sondaje și cercetări experimentale, pentru a facilita un comportament pozitiv și dezvoltarea abilităților la utilizatorii cu autism.

Aceste criterii sunt: Acustica, Secvențierea spațială, Spațiile de evacuare, Compartimentarea, Spațiile de tranziție, Zonarea senzorială și Siguranța. Aceste criterii formează baza atât pentru o matrice de proiectare, care poate ajuta la dezvoltarea de soluții de proiectare pentru proiecte specifice, cât și ca instrument de evaluare post- ocupare, pentru a nota caracterul adecvat pentru autism al unui mediu construit.

Toate aceste criterii care cumva țin de alcătuirea spațială a interiorului, sunt importante în generarea volumului/volumelor constructive, în alegerea materialelor și tehnologiilor de construcție, în alegerea tipurilor de instalații,și care, până la urmă crează o estetică a funcțiunii.

Dacă, în general, reflecția constantă asupra relației dintre persoană și spațiu, dintre individ și mediul său (construit), este importantă pentru disciplina arhitecturii, considerăm că particularizarea acestei reflecții pentru locuitorul cu autism poate fi o contribuţie interesantă pentru disciplina în sine. De fapt, cercetarea despre această ajustare și această legătură, dintre obiectul arhitectural și scopul său – persoana, este de a reflecta asupra arhitecturii însăși, care, ca și alte arte și alte discipline precum Filosofia, se dezvoltă în urma regândirii atributelor ei.

Spații de circulații și nișe de interacțiune/joacă cu cromatică diferențiată.

Interior spațiu de trecere, holuri diferențiate cromatic și spații de refugiu sau de interacțiune ingenios create sub scară cu soluții de protecție.

Spatii diferențiate cromatic cu nișe și zone senzoriale.

Începând cu 2018, copiii (adică persoanele cu vârsta de 15 ani sau mai mici) reprezintă 26% din populația globală; o statistică pe care ar trebui să o apreciem cu toții, având în vedere că toti am fost, de fapt, copii la un moment dat. Deși există o multitudine de factori care modelează tipul de adulți care devenim, arhitectura pe care o întâlnim în copilărie (fie că este vorba de biblioteca în care te-ai jucat de-a v-ați ascunselea sau de mânerul ușii la care trebuia să stai în vârful picioarelor pentru a ajunge poate avea un impact mare asupra perspectivei tale asupra lumii.

Când proiectăm arhitectură special pentru copii, modelăm într-un fel aceste perspective viitoare și, prin urmare, este vital să tratăm procesul atât cu rigoare, cât și cu empatie.

Întrucât multe organisme internaționale de conducere în arhitectură (cum ar fi AIA și RIBA) fac eforturi pentru standarde mai localizate pentru proiectarea școlilor, în special cele care vizează promovarea siguranței și a unor medii de învățare sănătoase, arhitecții trebuie în continuare să ia în considerare lucruri precum:

Ce spații vor încuraja învățarea?
Ce planuri vor promova jocul?
Cum putem crea nivelul corect de interacțiune socială între vârste?

În general, nu există legi universale pentru un design bun. Dar datorită deceniilor de cercetări privind dezvoltarea sociologică și psihologică a copiilor la universitățile din întreaga lume, există date care sugerează cel puțin o serie de principii cheie: încurajarea interacțiunii sociale, promovarea învățării ludice și implicarea naturii. Modul în care sunt realizate aceste principii poate varia enorm.

Mediul construit furnizează marea majoritate a intrărilor senzoriale – lumină, acustică, texturi, culori, configurații spațiale, ventilație etc. Prin manipularea design-ului mediului, putem manipula acel input senzorial atât de important.

În ceea ce eu numesc etapa de „supraviețuire” a autismului, minimizarea mediului senzorial – prin culori dezactivate, materiale naturale, acustică bună, forme simple, spații intime, iluminare naturală – se creează o fereastră prețioasă de oportunitate pentru ca utilizatorul cu autism să fie eliberat de aportul senzorial copleșitor din mediu și eliberează calea comunicării și dobândirii de abilități.